Masajele faciale ne aduc numeroase beneficii şi le putem face chiar singuri uneori. În timpul masajului vor fi stimulate puntele de presiune de pe faţă, umeri şi gât. În funcţie de preferinţe, pot fi folosite tot felul de uleiuri, loţiuni sau balsamuri de curăţare, dar şi instrumente precum rola de faţă.
Un masaj facial ne ajută să avem o piele sănătoasă şi ajută muşchii să se relaxeze. Astfel, nu doar că ne vom simţi mai bine, dar ne va îmbunătăţi şi aspectul. Sunt numeroase tehnici de masaj pe care le putem folosi. Ce alegem depinde strict de ceea ce vrem să obţinem în urma lui.
Câteva tipuri de masaje şi rolul lor
Masaj facial shiatsu
Probabil că după nume se poate observa că este vorba de un masaj japonez. Este cu puncte de presiune şi tehnica presupune apăsarea degetului astfel încât să reducă din tensiunea provocată de stres, anxietate şi tensiune musculară. Acest tip de masaj este potrivit nu doar pentru faţă, ci pentru întregul corp.
Reflexologia
Această tehnică presupune presarea unor puncte specifice de pe faţă cu scopul de a stimula alte zone anume ale corpului. Această tehică ajută la stimularea energiei şi la îmbunătăţirea sistemului nervos şi circular.
Remedierea
Masajul facial de remediere ajută atunci când vrei să redai aspectul strălucitor al pielii. Într-un astfel de masaj sunt folosiţi exfolianţi care au ca scop îndepărtarea celulelor moarte ale pielii. Pe lângă asta, oferă stabilizare şi ajută la repararea pielii sensibile.
Masaj facial limfatic
Acest tip de mesaj este folosit pentru tratarea retenţiei de lichide şi a umflăturilor prin creşterea circulaţiei sângelui. Ajută de asemenea la menţinerea sănătoasă a celulelor pielii şi la eliminarea toxinelor. Printr-o mângâiere tandră a muşchilor feţei există un efect calmant, care poate ajuta şi cu eliberarea de stres.
Mai sunt şi alte tipuri care ajută cu alte afecţiuni, însă acum vom trece mai departe şi vom vorbi despre beneficiile pe care le are aproape orice masaj facial.
Nutrienti esentiali pentru un ten elastic si vizibil intinerit
AROMĂ ȘI CULOARE 100% NATURALĂ
Mai puțin de 4.49 lei per zi de tratament!
Prețul inițial a fost: 149.97 lei.134.97 leiPrețul curent este: 134.97 lei. TVA inclusEconomisești 15.00 lei
Colagen pentru Frumusețe
Mai puțin de 4.35 lei per zi de tratament!
Prețul inițial a fost: 144.99 lei.130.49 leiPrețul curent este: 130.49 lei. TVA inclusEconomisești 14.50 lei
Colagen pentru Frumusețe
AROMĂ ȘI CULOARE 100% NATURALĂ
Mai puțin de 4.35 lei per zi de tratament!
Prețul inițial a fost: 144.99 lei.130.49 leiPrețul curent este: 130.49 lei. TVA inclusEconomisești 14.50 lei
Colagen pentru Frumusețe
AROMĂ ȘI CULOARE 100% NATURALĂ
Mai puțin de 4.35 lei per zi de tratament!
Prețul inițial a fost: 144.99 lei.130.49 leiPrețul curent este: 130.49 lei. TVA inclusEconomisești 14.50 lei
Beneficii masaj facial
Masajul facial reduce semnele de îmbătrânire
Pe lângă efectul tonifiant pe care masajul îl are asupra muşchilor feţei, ajută de asemenea cu reducerea semnelor de îmbătrânire. De fapt, este util în reducerea ridurilor, a petelor, a pigmentării şi a demonstrat că are efecte benefice asupra circulaţiei. Prin îmbunătăţirea circulaţiei este amplificată şi producţia de colagen, despre care ştim deja că are un rol major în reducerea semnelor vizibile ale îmbătrânirii pielii. După masaj, pielea noastră va fi mai elastică şi mai fermă.
Ne ajută să eliminăm toxinele
Sunt numeroşi factori care ne afectează pielea, precum stilul de viaţă, dieta şi poluarea. Datorită acestora sunt acumulate în piele numeroase toxine care duc la un aspect nesănătos al pielii şi la declanşarea erupţiilor.
Masajele faciale stimulează îmbunătăţirea circulaţiei şi drenajul limfatic. De fapt, acesta din urmă are rolul unui filtru împotriva toxinelor. În acest context, masajul facial ajută la eliminarea toxinelor din ganglionii limfatici, ceea ce redă aspectul sănătos şi curat al feţei.
Ajută absorbţia produselor
După un masaj facial este crescută permeaţia ingredientelor active care sunt în cremele pentru piele. Astfel, un simplu masaj poate să ajute pielea ta să beneficieze optim de produselor folosite.
Masajul facial ajută la reducerea congestiei sinusurilor
Sinuzita este o problemă des întâlnită care are simptome neplăcute şi greu de combătut. Apariţia simptomelor precum durerile de cap, nasul înfundat, durerile faciale pot avea un impact negativ atunci când dorim să ne ducem la bun sfârşit activităţile zilnice. Masajul facial oferă în acest context o reducere a simptomelor sinuzitei.
Mai mult decât atât, este util la spargerea mucoasei acumulate în sinusuri, ceea ce ajută cu ameliorarea durerii şi îmbunătăţirea calităţii respiraţiei. Ca masajul să-şi facă efect, e nevoie ca presiunea să fie pusă pe acele zone specifice.
Este util în estomparea cicatricelor după acnee
Ca în cazul oricărei afecţiuni, tratamentul diferă în funcţie de gravitatea ei. În cazul masajului facial pentru a estompa cicatricele după acnee, ajută în cazul cicatricelor moderate. Ceea ce ajută reducerea şi minimalizarea cicatricelor timpurii este stimularea circulaţiei sângelui.
Cum îmi pot face propriul masaj facial?
Masajul nu trebuie să vină neaparat de la un specialist. Sunt câteva modalităţi simple prin care ne putem bucura de beneficiile machiajului facial din confortul propriei case.
Primul pas este să ne asigurăm că ne-am curăţat bine mâinile şi faţa. În continuare folosim ceea ce este pe placul nostru, fie ulei sau balsam de curăţare, fie o cantitată modică de ser. Uşurăm astfel mişcarea degetelor pe faţă.
Durata masajului facial depinde de mai mulţi factori care ţin doar de noi. Uneori, obiceiurile constante, chiar dacă durata lor nu este mare, pot avea beneficii mari asupra noastră. Chiar şi 5 minute de masaj facial pot fi de folos.
Câteva sugestii ar fi:
- Folosirea unei mişcări circulare a degetelor în tâmple
- Se pot folosi vârfurile degetelor şi palmele pentru masarea părţilor laterale, putem începe de jos şi să mergem încet spre frunte, după care se poate continua mergând în jos înapoi.
- Degetul inelar poate fi glisat în oasele sprâncenelor. Deplasarea se va face din conţul înterior în cel exterior. Aceeaşi mişcare poate fi repetată sub ochi.
- Un efect puternic apare atunci când ne folosim degetele în timpul apăsării feţei, se poate începe de la nas şi merge spre obraji şi urechi.
- Se poate folosi şi tehnica de ciupire a pielii. Se foloseşte degetul mare şi primele două degete şi se prinde centrul bărbiei. Se ciupeşte pielea în timpul deplasării spre urechi.
Colagenul din gama noastră este ingredientul potrivit după masaj pentru a avea un ten radiant şi sănătos. Sunt amplificate prin consumul de colagen beneficiile aduse de masaj, iar împreună pielea noastră poate avea un aspect tânăr şi strălucitor o perioadă mai lungă de timp. Unele lucruri stau în puterea noastră.
Concluzii
Masajul facial are numeroase beneficii de care ne putem bucura pentru a îmbunătăţii sănătatea pielii noastre. Sunt mai multe tipuri de masaj, iar alegerea celui potrivit depinde de preferinţe şi afecţiuni. Sunt totuşi câteva beneficii pe care aproape orice machiaj facial ni le aduce.
Un nou obicei benefic pentru pielea noastră, deoarece dorim să aveţi toate instrumentele necesare pentru a vă bucura de frumuseţea interioară şi exterioară.
Colagen pentru Frumusețe
AROMĂ ȘI CULOARE 100% NATURALĂ
Mai puțin de 5.68 lei per zi de tratament!
Prețul inițial a fost: 189.66 lei.170.69 leiPrețul curent este: 170.69 lei. TVA inclusEconomisești 18.97 lei
Colagen pentru Frumusețe
AROMĂ ȘI CULOARE 100% NATURALĂ
Mai puțin de 4.94 lei per zi de tratament!
Prețul inițial a fost: 164.99 lei.148.49 leiPrețul curent este: 148.49 lei. TVA inclusEconomisești 16.50 lei
AROMĂ ȘI CULOARE 100% NATURALĂ
Mai puțin de 4.49 lei per zi de tratament!
Prețul inițial a fost: 149.97 lei.134.97 leiPrețul curent este: 134.97 lei. TVA inclusEconomisești 15.00 lei
AROMĂ ȘI CULOARE 100% NATURALĂ
Mai puțin de 5.84 lei per zi de tratament!
Prețul inițial a fost: 194.98 lei.175.48 leiPrețul curent este: 175.48 lei. TVA inclusEconomisești 19.50 lei
- https://www.petrebogdan.ro/masaj-japonez-shiatsu-ce-este-efecte-beneficii-indicatii/
- https://www.thehealthsite.com/beauty/types-of-facial-massages-you-must-try-t0316-374743/
- https://www.byrdie.com/benefits-of-facial-massage-4690049
- https://www.femina.in/beauty/skin/benefits-of-face-massage-184629.html
- https://wowskinscience.com/blogs/news/10-benefits-of-face-massage
- https://www.figarolondon.uk/8-surprising-benefits-facial-massage/
- https://www.healthline.com/health/beauty-skin-care/facial-massage-benefits#types-of-massage